Cele mai versatile și comode piese, fie că vorbim de fuste, rochii sau pantaloni, au sezonul acesta tivul undeva între genunchi și gleznă. Lungimea medie nu a invadat doar podiumurile, ci a cucerit și publicul, și criticii deopotrivă.

Cu alte cuvinte, piesele trei sferturi nu trebuie să lipsească din garderoba ta. Cu design lejer, chiar baggy, din materiale fluide și fine, modelele prezentate de designeri te vor cuceri cu siguranță prin stilul lor jucăuș, dar rafinat, care scoate silueta în evidență și îi conferă un aer sexy printr-o simplă gleznă lăsată la vedere. Tendința generală este de a învălui corpul în mod misterios, de a-l flata și de a-i conferi un aer modern sau retro, în funcție de stilul ales.

midi skirtmidi skirtmidi skirt

Privită mai degrabă ca o piesă cuminte, lungimea ei fiind asociată cu ținutele de ceai ale anilor douăzeci, astăzi fusta midi poate fi purtată cu lejeritate pe tot parcursul zilei. Pentru un plus de prospețime, combin-o cu piese actuale. De exemplu, la birou se potrivește cel mai bine cu o cămașă sau un top mătăsos; în timpul liber poart-o cu un tricou din bumbac și o pereche de sandale masive, cu toc și platformă din lemn, iar seara, cu o pereche de stiletto și un top metalic.

midi dress midi dress midi dress

Rochiile de lungime medie se pretează cel mai bine la evenimente de seară, mai puțin la cele formale. Alege un model lejer, fără mâneci, care să nu-ți confere un aer greoi, și poartă-l cu tocuri înalte și bijuterii minimaliste. Cele mai potrivite materiale sunt satinul și mătasea.

pantaloni midipantaloni midipantaloni midi

Pantalonii trei sferturi au avut, probabil, cel mai mare impact dintre piesele de lungime medie și au venit sub toate formele. Isabel Marant a păstrat o linie sporty, pe care a accesorizat-o cu topuri scurte și sandale statement, Monse a modernizat silueta printr-o croială baggy, din satin, la care poți asorta sandalele cu barete subțiri, foarte apreciate sezonul acesta, iar Kenzo a combinat croiala cu talie înaltă cu piele lucioasă, făcându-i ideali pentru timpul liber, dacă le adaugi un top scurt și o pereche funky de sandale cu platformă.

Un lucru e sigur: indiferent ce alegeri vei face, te vei bucura cu siguranță de versatilitatea pieselor midi.

FOTO: Imaxtree

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here