Designerii recomandă în continuu noi modele de genți pentru damă, din care foarte multe au devenit deja foarte populare, pentru că sunt destinate activităților din timpul zilei. Și în acest an este adevărat că trebuie să ținem cont de tendințe, dar nu trebuie să le urmăm chiar orbește. De aceea, este bine să descoperim cel puțin o parte din principalele tendințe din toamna-iarna anului 2018-2019 pentru a le putea adopta.

Un model foarte elegant în acest an este reprezentat de geanta cu look drapat care este purtată de foarte multe vedete internaționale. Este o geantă foarte interesantă, destul de mare și încăpătoare, are un design plin de rafinament cu linii fine, cute elegante și finisaje perfecte. Sunt în tendințe nuanțele neutre, pastelate – de gri, bej, bleu, albastru-gri, alb ca nuca de cocos – dar și culorile mai intense – de albastru marin, verde, roșu și ultraviolet.

Gențile miniaturale de tip borsetă sunt la modă în acest an. Acestea au formă pătrată sau dreptunghiulară, în interior au un spațiu destul de mic în care se pot ține doar cărțile de credit, un telefon și câteva accesorii de machiaj. Se pot purta pe umăr sau în talie pentru că au curea de piele sau din lanț, dar și mâner din piele. La fel de interesante sunt gențile miniaturale care se poartă la piept și care se aseamănă cu un portofel. Ele se poartă ca o bijuterie (în loc de lanțul sau colierul cu medalion) pentru că au curele lungi ori lanțuri și prezintă ornamente și decorațiuni frumoase cu mărgele mari.

Un alt model cu formă geometrică perfectă este geanta tip lădiță. Aceasta este fabricată dintr-un material dur acoperit cu denim, velur, piele sau stofă. Poate fi destul de sofisticată având în vedere decorațiunile interesante cu broderii și accesoriile metalice aplicate de designeri. O tendință în modă este și geanta-lădiță acoperită cu un material care imită pielea de șarpe și care poate fi în culori strălucitoare de galben, roșu, roz sau albastru.

În sezonul de toamnă iarnă 2018-2019 sunt în trend gențile rotunjite din piele cu mânere lungi, care pot fi din piele sau din lanțuri, de aceea ele pot fi purtate foarte simplu și peste umăr. Prezintă foarte multe accesorii metalice și încuietori cu forme speciale.

Unele modele sunt ușor extravagante tocmai prin faptul că au lanțurile foarte lungi, pot fi pliate în mai multe rânduri, iar în plus sunt încrustate și cu ornamente strălucitoare din metal sau pietre semiprețioase.

Tot în sezonul rece sunt recomandate și gențile mai mici care sunt realizate din blană artificială, în culori diverse: roz, roșu, galben, albastru, negru, verde deschis, etc. Aceste modele fermecătoare și confortabile se pot admira în colecțiile Tom Ford, Dolce & Gabbana, Alexander Wang, Philipp Plein, Badgley Mischka, Christiano Siriano, Tory Burch sau Fendi.

Toamna se poartă și rucsacul pentru că acest model de geantă este sport, practic, modern. Cele mai interesante modele pot fi admirate în colecțiile Marni sau Gucci. Acestea sunt din piele, au multe buzunare, unele modele sunt foarte încăpătoare, se pot purta cu ușurință pe spate.

La fel de populare au devenit și gențile de mână elegante, încăpătoare, din piele, perfecte pentru activitățile zilnice. Acestea diferă prin culoare, material și design, au câte o curea ce permite să fie purtate și peste umăr. Poți vedea noi modele de genți de mână de firmă pe B-Mall.ro care sunt de brand, la prețuri accesibile și în trend. Orice femeie ar trebui să aibă o astfel de geantă, cel puțin un model clasic, care să se asorteze la orice. Foarte multe modele sunt de mărime potrivită, au un sistem de închidere sigur și sunt potrivite pentru zi, pentru orice ocazie.

Foarte apreciate sunt și gențile care copiază textura hainei, culoarea, stilul și imprimeul acesteia. De asemenea, designerii recomandă și pantofi în același stil, dar și alte accesorii elegante.

Gențile cu franjuri sunt în tendințele modei în toamna-iarna anului 2018-2019. Au franjuri din piele, din piele întoarsă, din mătase sau alte materiale. Franjurile variază ca lungime și stil. Unele genți prezintă și alte ornamente vestimentare: pompoane, ciucuri și împletituri. Aceste genți sunt destinate ieșirilor nocturne, sunt foarte interesante.

În colecțiile designerilor apar și gențile voluminoase care au devenit foarte populare pentru că sunt elegante și din punct de vedere estetic și din punct de vedere practic. Aceste genți par uriașe, se pot purta în diverse moduri, în mână sau peste umăr. Cele mai reprezentative sunt gențile din colecția Balenciaga, Gabriele Colangelo, Victoria Beckham, John Galliano.

Cele mai populare culori în această toamnă sunt portocaliu, bej, maro și alte nuanțe strălucitoare. De asemenea sunt recomandate și alte accesorii de toamnă – mănușile, pălăriile și eșarfele. Designerii recomandă și alte lucruri ce țin de vestimentație – pulovere, jachete din stofă sau din piele – care ar trebui să fie de asemenea în nuanțe similare, de maro, crem, bej, cărămiziu, piersică, verde, grena, etc. Nu trebuie evitate nici nuanțele de culori mai strălucitoare, de galben, roz, roșu sau ultraviolet – pentru că sunt din nou la modă și perfecte pentru acest anotimp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here