În modă, regula “ceva nou, ceva vechi, ceva împrumutat” funcționează foarte bine și este chiar secretul unui stil original. Un stilist te poate sfătui să îți înlocuiești cu totul garderoba, după o primă discuție, dar nu îți va recomanda asta de mai multe ori. Dimpotrivă, îți va spune că nu este nevoie să preiei fiecare nou trend și nici să golești cardul, odată cu fiecare schimbare de sezon. Mai mult decât atât, anumite piese, accesorii și…lungimi pot fi purtate indiferent de vreme.

Iată ce poți păstra, de la un anotimp la altul:

Ochelarii de soare

Primii pe listă, deloc întâmplător. Există multe neînțelegeri în jurul contextului în care pot fi purtați ochelarii de soare și, cu toate că suntem de acord că nu sunt tocmai potriviți în interior sau pe timp de noapte, celor care cred că trebuie excluși din ținuta de toamnă sau de iarnă trebuie să le dăm replica.

În primul rând, trebuie să ne obișnuim cu ideea că nu îi purtăm doar pentru aerul misterios în care ne învăluie, ci mai ales pentru rolul lor protector. Pe stradă, la volan, sau pe pârtie, ochii noștri au nevoie de ochelari de soare în sezonul rece, același lucru fiind valabil și pentru pielea sensibilă din jurul ochilor. Ochelarii sunt, deci, de păstrat peste toamnă, cu o singură condiție: să ofere, într-adevăr, un nivel de protecție adecvat. Vezi modelele Edel Optics aici, dacă vrei să îți faci o idee despre cum se pot întâlni designul cu recomandările oftalmologilor.

Rochia tricotată

Dacă nu sunt realizate dintr-o lână foarte groasă, împletiturile pot fi purtate în orice anotimp. Desigur, rochiile, bluzele și chiar gențile împletite, nu fularele și mănușile. Pentru sezonul estival, poți găsi chiar top-uri împletite cu fir subțire, pe care le poți combina cu o pereche de jeanși, în timp ce rochia tricotată, în varianta midi, poate fi purtată în egală măsură vara, la sandale, sau toamna, cu o pereche de ghete sau cizme înalte.

Vestele lungi

O vestă lungă, fără nasturi și realizată dintr-un material nu prea gros, îți poate completa ținutele de primăvară sau de toamnă, fără să te plângi vreodată că îți este prea cald în ea.

Ghetele din pânză

Nu vei putea purta sandale iarna, dar o pereche de ghete subțiri, din pânză, se potrivește de minune cu diferite modele de rochii de vară, cum ar fi cele înflorate. Încearcă, însă, să te orientezi spre nuanțe deschise (alb, bleu, gri deschis) și materiale care permit piciorului “să respire“.

Fustele din denim

Ca și jeanșii scurți, pot fi purtate fără probleme din primăvară, până în iarnă, cu dres sau fără, fiind genul de piesă pe care o poți combina cu tot soiul de materiale și ținute. Există nenumărate modele, iar dacă ești în căutarea unuia potrivit pentru birou, te poți orienta spre fustele tip creion.

Jachetele cargo

Realizate din bumbac, pot fi purtate primăvara, peste tricou, sau în sezonul de toamnă, împreună cu un pulover subțire, fustă, curea și ghete. Verdele-kaki al acestor jachete este ideal pentru ținutele lunii septembrie, fiind o nuanță care pune în valoare culoarea arămie a pielii bronzate.

Ce alte piese vestimentare și accesorii crezi că pot fi purtate indiferent de anotimp?

 

Surse foto: Shutterstock

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here