Dragostea este un sentiment minunat, înțeles și apreciat de toți oamenii, de pretutindeni, iar tradițiile de nuntă sunt foarte frumoase, trebuie să recunoaștem acest lucru. Obiceiurile de nuntă din România sunt diferite, speciale în funcție de fiecare regiune în parte – Oltenia, Muntenia, Transilvania, Moldova, Banat, Bucovina, Maramureș – și este de apreciat faptul că sunt onorate și respectate și în prezent, chiar și în orașe, nu doar în mediul rural. Tradițiile sunt deosebite și în Basarabia, la fel ca în regiunile de care am amintit, iar acest lucru a fost apreciat chiar și de turiști.

În satele românești din Transilvania sunt respectate anumite obiceiuri și tradiții speciale, ale pețitului, ale spectacolului de nuntă și de după nuntă. Foarte frumoasă este chemarea la nuntă a invitaților, care se face din timp, de regulă în prima duminică de după logodnă. Obiceiul spune ca mirele și mireasa să fie îmbrăcați în straie de sărbătoare, să meargă pe la casele oamenilor pe care și-i doresc ca oaspeți la nunta lor, și să-i servească cu o gură de țuică sau o gură de vin. Faptul că oamenii acceptă să bea din băutură, semnifică că acceptă invitația de a veni la nunta lor.

În Oltenia, sunt anumite tradiții de nuntă care se practică și în alte regiuni ale țării, în Moldova și în Muntenia. Dintre acestea fac parte împodobirea bradului cu o sticlă de țuică și un cozonac, găteala miresei și bocitul care arată faptul că aceasta se desparte de familie, ospățul de nuntă, petrecerea de zi din casa miresei și petrecerea de seară din casa mirelui.

În ceea ce privește invitația de nuntă aceasta este de asemenea foarte deosebită. Mirii trimit invitațiile de nuntă oamenilor din sat cu câteva luni înainte de eveniment, și de asemenea anunță oamenilor evenimentul în zilele de joi sau sâmbătă, chiar în săptămâna nunții.

În Muntenia există obiceiul împodobirii bradului cu fructe și colaci în zorii zilei nunții. De asemenea se face un alai al miresei care merge prin sat și se oprește la a treia fântână. În satele din Muntenia se practică dansul găinii de către o femeie, în fața nașului, pentru negocierea prețului pentru pasăre cu acesta și există și obiceiul de a scrie numele fetelor nemăritate pe talpa pantofului miresei.

La nunțile din Moldova sunt obiceiuri frumoase: se împodobește bradul la poarta mirilor, se cerne făina de grâu pentru cozonaci și pâine, sunt câteva tradiții speciale la biserică, ruperea colacului în două de către mire și mireasă pentru a dărui cele două jumătăți nașilor, obiceiul nașei de a desprinde voalul miresei și prinderea lui în părul unei domnișoare de onoare sau fete necăsătorite.

Anumite obiceiuri de nuntă din ziua de azi sunt împrumutate de la alte popoare: alegerea domnișoarelor de onoare pentru nuntă, alegerea cavalerilor de onoare, obligația miresei de a purta: ceva nou pentru fericire și bogăție în familie, ceva vechi pentru continuitatea familiei, ceva împrumutat pentru noroc, ceva albastru cum este jartiera care semnifică fertilitatea miresei.

La nunți sunt și superstiții de care mirele și mireasa țin cont, ca de exemplu: plânsul miresei la nuntă pentru ca ea să fie fericită în căsnicia ei, sau grija miresei de a alege alte bijuterii în loc de perle deoarece se spune că acestea simbolizează lacrimile îngerilor sau lacrimile miresei în căsătorie. Alte superstiții sunt ploaia din ziua nunții, broșa, acul cu gămălie, cifra 3 la domnișoarele de onoare.

În Basarabia invitațiile de nuntă sunt personalizate, creative, originale, adevărate creații handmade. Astfel de invitații se pot trimite la orice nuntă persoanelor care vor veni ca oaspeți la acest eveniment.

Cei care își doresc să se căsătorească și deja se gândesc la invitațiile pentru nunta lor, se pot inspira din cele mai interesante colecții de invitații nuntă 2019 și mărturii deosebit de creative, foarte frumoase, în tendințele acestui an. Unele mărturii de nuntă sunt magnetice, iar anumite invitații de nuntă au incluse în preț și carduri invitații.

Pentru anul 2019 sunt foarte multe opțiuni de invitații de nuntă, care diferă prin cromatică, materiale, mesajele sau textele scrise, ornamentele sau decorațiunile fel de fel. Unele invitații sunt foarte fine și delicate, au desene și ornamente florale care sunt în trend în acest an. Felul în care arată este special, sunt invitații care au sigiliu cu ceară, sigiliu cu trandafir sau cu fleur de lys. Culorile și ornamentele sunt foarte interesante, se folosesc nuanțe de culori specifice celor mai actuale tendințe de nuntă pentru acest an.

Dacă ești un iubitor de forme și de ornamente, în 2019 poți alege invitațiile de nuntă cu forme unice, speciale, cu diferite desene: trandafiri sau alte flori, inimioare, păsări, baloane, pene de păun, fluturași, perluțe, sclipici, sau imagini cu miri. Acestea sunt realizate în nuanțe de culori pastelate vii sau în tonuri strălucitoare de auriu, au plicuri în variante deosebite de design. În plus, invitațiile pot fi personalizate și pot avea texte deosebit de frumoase, unele chiar amuzante pentru cei care le primesc.

 

Sursa: agentia PROMOdesk.ro
Sursa foto: Pixabay

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here