Catifeaua, un material nobill devenit vedeta ultimelor sezoane în modă, inspiră și lumea designului interior. Cu o multitudine de variante de prelucrare, este versatilă și rezistentă, plăcută la atingere, pretându-se la nenumărate interpretări stilistice. Fie că discutăm despre mobilier sau accesorii, catifeaua este prezentă mereu sub alt aspect: velur, catifea spartă, cu aspect dévoré, stra-pe-strat sau multicoloră.

Total look

Nu există modalitate mai eficientă pentru a pune în valoare diferitele tipuri de catifea decât asortând perne similare unei canapele tapițate cu acest material. Ai libertate totală de a alege textura catifelei și culorile, fie că este vorba de ton-sur-ton sau nuanțe contrastante. Efectul va fi unul similar: senzație de confort, eleganță, delicatețe.

Perne Zuiver Monty, 157 lei fiecare, bonami.ro

Opulență monocromă

Optează pentru o piesă de mobilier vedetă, cu tapițerie capitonată ce pune în valoare luciul țesăturii- un fotoliu sau un scaun masiv în nuanțe senzuale de roșu aprins sau fucsia. Pentru un efect vizual și mai puternic, alege variante cu picioare masive, din lemn. Acest mod de realizare a tapițeriei amintește de interioarele opulente din perioada rococo.

Canapea Maz Winzer Medina, 5,236 lei, bonami.ro

Minimalism nordic

Este un trend mereu actual ce adoptă cu succes catifeaua. Aici materialul devine mai discret, sunt alese variante textile cu firul scurt sau aspect de velur, pentru un look mat, sculptural. Piesa de mobilier este un tot, atât forma cât și materialul au aceeași pondere în definirea obiectului. Optează pentru nuanțe reci de gri perlat și verde otravă sau pentru nuanțe calde, cum ar fi café au lait.

Set 2 scaune cu suport pentru brațe Zuiver Mia, 2,889 lei, bonami.ro

Combinații ludice

Folosindu-și la maximum creativitatea, designerii propun variante inedite și pline de personalitate de folosire a catifelei. Una dintre ele marchează revenirea la tehnicile tradiționale de prelucrate, cum ar fi cisele, ce implica broderii complexe. Un astfel de aspect se pretează perfect pentru piese mici, cum ar fi taburetul. O altă variantă sunt amestecurile de materiale gen patchwork. Fie că vorbim aici despre mai multe tipuri de catifea puse laolaltă sau diferite tipuri de țesături printre care și catifeaua, efectul este același: o piesă de mobilier ce cu siguranță se face remarcată în orice interior.

Fotoliu Sinkro Honey, 1,909 lei, bonami.ro

The Dark side

O propunere deosebit de estetică este catifeaua în nuanțe închise, bleumarin, negru sau albastru petrol. Captează lumina într-un mod aparte, evidențiind fiecare detaliu al țesăturii. Este important însă să alegi piese de mobilier de calitate, lucrate impecabil, din materiale durabile. O variantă interesantă sunt fotoliile tip jilț, cu spătare înalte și cotiere, la care poți admira textura catifelei pe suprafețe mari. Conferă un aer de inspirație gotic-medievală într-o interpretare contemporană.

Fotoliu Max Winzer Aurora Velor, 4,319 lei, bonami.ro

Este un drum lung de la debutul acestei țesături, în secolul al VIII-lea, la curtea califului Harun al Rashid din Bagdad și până astăzi. Însă proprietățile sale vizuale și tactile sunt neschimbate. Nu îți rămâne decât să te bucuri de acest material nobil ce va rămâne în tendințe și în sezonul următor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here