Puțini știu că prevalenta tulburărilor psihice la nivelul întregii populații a trecut de 33% (media este între 16-44%) iar în curând  va atinge 50% (adică o persoană din 2 va ajunge să aibă o formă de suferință emoțională până la sfârșitul vieții). Ultima analiza a Organizației Mondiale a Sănătății a arătat că bolile psihice sunt principala sursă de ani pierduți prin dizabilitate la nivel mondial, procent care a crescut cu 41% în ultimii 10 ani. Astfel, această categorie de afecțiuni medicale a devenit cea mai frecventă și severă patologie prin impactul pe care îl are asupra calității vieții. În ciuda acestor condiții, doar 50% din cei sever afectați apelează la specialiști iar pentru problemele mai ușoare procentul scade până la circa 10%.

Lipsa de cunoștiințe legate de sănătatea psihică, stigmatizarea, costurile dar și lipsa concretă a serviciilor dedicate sunt principalele motive pentru care românii apelează greu la serviciile de sănătate psihică. Oamenii nu știu de multe ori care sunt tratamentele corecte și ajung să apeleze la vraci, vrăjitoare și alți vindecători neautorizați.

În acest context, Clinica Hope din București și-a propus să ofere programe de tratament pacienților cu tulburări psihice după cele mai recomandate standarde. Având o echipă completă de psihiatrii și psihologi, clinica implementează în ultimii 2 ani acele tipuri de intervenții psihologice recomandate de ghidurile internaționale, dar care lipseau în România.

Eforturile de a construi programe complete de tratament au adus clinicii în 2018 o neașteptată apreciere internațională. Pentru programele lor inovative, Clinica Hope devine prima clinică de sănătate mintală și singura clinică din România care a primit, în 17 Mai 2018, prestigiosul premiu Rose of Paracelsus, decernat de Asociația Medicală Europeană pentru ”Cele mai bune practice medicale”-Best Medical Practice.

”Am lansat până în prezent 3 programe de tratament inovatoare pentru adulți și unul pentru adolescenți. Avem astfel tratamentul complet al tulburării bipolare prin programul „Navigând între poli”, și suntem mândri să vedem că respectă ghidurile de specialitate publicate în 2017. Am adus în România standardul de aur în tratamentul tulburării borderline-terapia dialectic-comportamentală prin programul ”Găsește-ți echilibrul” iar programul ”Conexiuni ”redă speranța unei vieți normale pacienților cu schizofrenie prin combinația de psihoterapie de grup și trainingul abilităților sociale. Programul INSPIR-A este singurul program dedicat adolescenților cu tulburări severe de comportament, automutilare sau suicid.

Fiecare din aceste programe este o poveste de succes și o încununare a eforturilor întregii noastre echipe. Ele oferă șansa unor tratamente corecte, eficiența metodelor fiind dovedită prin sute de studii în alte țări. Deja vedem aceleași rezultate încurajatoare și la pacienții din România.” a declarat Dr Gabriella Bondoc, medic psihiatru și psihoterapeut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here