Într-un timp relativ scurt, viața oamenilor s-a schimbat radical. Chiar dacă beneficiem de numeroasele avantaje ale modernității, avem parte și de un ritm cotidian aproape infernal. Responsabilitățile ne acaparează uneori tot timpul. Plăcerile zilnice dispar una câte una și la un moment dat nu ne mai simțim bine în propria piele. O listă lungă de „to-do” se traduce într-o stare de oboseală cronică. Cum facem să nu mai fim obosite?

Fii atentă la cum te simți

Primul pas este conștientizarea. Să știi când ești obosită și să nu consideri că așa este normal să fii este probabil cel mai înțelept lucru pe care îl poți face pentru tine și pentru sănătatea ta. Chiar dacă pare a fi doar o modă trecătoare, așa-numitul „mindfulness” nu a apărut accidental în atenția publicului larg.

Practicile precum meditația și introspecția constantă sunt un instrument extrem de util pentru a minimiza stresul și oboseala. Corpului nostru îi place un pic de stres, dar doar dacă acesta este unul benefic, care ne împinge să facem lucrurile mai bine, mai rapid, mai creativ. În majoritatea cazurilor, însă, stresul și oboseala fac foarte mult rău corpului nostru.

Setează ritmul de dimineață

Micul-dejun este masa cea mai importantă a zilei sau cel puțin așa susțin majoritatea specialiștilor. Un început de zi în care mâncăm liniștiți și concentrați pe gustul mâncării, fără să zapăm sau să scrollăm obsesiv pe rețelele sociale setează starea pentru tot restul zilei. Mai contează și calitatea alimentelor – cel mai bine este să evităm dulciurile și să ne concentrăm pe mâncăruri bogate în proteine și vitamine, fără adaosuri chimice.

Clasicul ou este una dintre cele sănătoase alegeri deoarece satisface aceste cerințe și, mai mult, îți dau senzația de sațietate, ceea ce te ajută pe tot parcursul zilei să reduci numărul de calorii pe care le consumi. Un pont bun este să variezi rețetele – azi poți să faci o omletă cu brânză, mâine ochiuri, poimâine o omletă cu legume proaspete, după care poți să încerci o rețetă de ouă de prepeliță, cu conținut scăzut de colesterol și tot așa. Adaugă la asta faptul că poți cumpăra ouă la prețuri mai ieftine și preferabile de aproape oriunde. Tot ce trebuie să faci este să consulți din când în când cataloagele online ale retailerilor, precum revista Lidl.

Cele mai bune decizii se iau când ești odihnită

Știai că luarea deciziilor este una dintre cele mai intense activități pe care o poți face? Se vorbește inclusiv despre faptul că numărul de decizii pe care un adult le ia zilnic este de 35.000 – un număr greu de dovedit. Totuși, cu siguranță luăm zeci de decizii destul de importante și sute de decizii mărunte de când ne trezim și până la ora de culcare. De la „cu ce să mă îmbrac” la „cum să economisesc bani fără dureri de cap” și până la „cu cine să mă văd diseară” sau „cine ia copilul de la grădi” – toate aceste întrebări îți mănâncă energie și nu este de mirare că seara tot ce mai vrei să faci este să stai și să nu te mai gândești la nimic.

De aceea, un sfat prețios pe care îl găsim la majoritatea persoanelor care au performanțe notabile este să ne ocupăm de aceste decizii dimineața, când încă suntem odihniți. O listă de to-do realistă și pe care o adaptăm zilnic la experiența din ziua precedentă poate că nu reduce oboseala, dar cu siguranță poate reduce stresul. Mai ales dacă includem la capitolul „obligatoriu” câte o plăcere: manichiură, o ieșire la un cocktail, cosmetică, fitness, cinema – nu contează ce, important e să fie ceva care ne place.

Shoppingul – plăcerea deloc vinovată

Chiar și shoppingul, dar doar dacă nu ne depășește bugetul, iar pentru asta cel mai sănătos este să profităm de reducerile din magazine.

Partea bună este că azi există numeroase modalități prin care putem să ne controlăm cheltuielile, fără să renunțăm la plăcerea de a alege ceva care ne place. De exemplu, putem urmări promoțiile, iar această activitate a devenit mult mai simplă de când cu apariția Internetului. Să găsești cele mai bune promoții a devenit mult mai simplu de când cu Kimbino.ro – portalul unde poți consulta simplu cele mai noi cataloage online ale marilor retaileri din cele mai variate domenii. De exemplu, poți consulta în doar câteva secunde pagina dedicată pentru catalog Avon mai 2019.

În concluzie, pentru cât mai puțină oboseală, transformă internetul în aliatul tău – caută cele mai bune rețete, explorează tutorialele dedicate tehnicilor de meditație și ia pretutindeni cu tine toate cataloagele cu reduceri pentru a te bucura din plin de timpul și de banii pe care îi vei economisi astfel.

 

 

 

Sursă: Company News

Sursă foto: kimbino

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here