De câteva sezoane le vedem des. Și… ghici ce? Vara aceasta împletiturile capătă noi valențe, trecând granița de la stilul romantic spre interpretări punk, dark, boho, urbane sau chiar rasta, fie că sunt lăsate pe umeri sau prinse în coc.

Fac părul să arate bine, te scapă de șuvițele rebele care ți se lipesc pe față și pe gât când afară sunt prea multe grade cu plus, împletiturile sunt perfecte atunci când vrei să ”ascunzi” că nu ai avut timp să te speli pe cap, în cazurile când părul tău s-a trezit cu fața la cearșaf și nu reușiți să vă înțelegeți nicicum, sau când vrei pur și simplu ceva diferit de coafurile tale clasice, de zi cu zi. Ceea ce vrem să spunem cu asta este că există câte un tip de împletitură pentru orice ocazie. Fie că mergi la o nuntă sau te relaxezi în casă, poți găsi întotdeauna un model care să ți se potrivească.

Înainte să-mi spui că preferi să zici pas pentru că ți se par prea feciorelnice sau boho, uită-te la variantele pe care ți le propunem și vei vedea că lucrurile nu mai stau demult așa. Tu pe care o alegi astăzi?

Jumi-juma

half braid coada de cal coada impletita

Nu te poți decide dacă vrei să-ți prinzi părul în coadă de cal sau să-l împletești? De ce să nu le faci pe amândouă?

Împletituri false

impletituri false faux braid messy hairstyle coafura chic

Nu știi să faci o coadă împletită? Învârtește de câteva ori mai multe șuvițe și prindele la baza gâtului cu câteva agrafe. O să arate ca și cum ar fi de-adevăratelea, mai ales dacă le susții și cu un spray de texturare. Șșș, noi nu spunem la nimeni.

Teeny-weeny

mini braids impletituri subtiri

Nu-ți trebuie cine știe ce dexteritate pentru a obține acest look. Ia câteva secțiuni de păr de la spate sau din față, după preferințe, și împletește-le strâns. Gata, ai terminat. Vezi?

Coadă dezordonată

coada dezordonata messy braid

Am două opțiuni pentru tine. Fie dormi cu coada deja împletită, să apuce să se ”destrame” suficient în timpul somnului, fie te trezești, nu te piepteni și îți împletești lejer părul.

Multi-braid

multibraid coada impletita coc impletit

Separă-ți părul în patru părți egale și împletește-l strâns. Dacă ești la piscină, strange toate cozile într-un coc, iar atunci când pleci, desfă-ți părul. Vei obține în mod natural exact acele bucle lejere de vară pe care toată lumea încearcă să le copieze.

Coroană împletită

coroana impletita braid crown

E un pic mai complicată de realizat, ceea ce o face alegerea potrivită pentru o ținută elegantă de seară (ai vreo nuntă în viitorul apropiat). Dar mai bine îți rogi o prietenă apropiată să te ajute, în caz că nu reușești să ajungi la un salon.

French braid clasic

french braid clasic

Da, ne întoarcem mereu la el. Da, îți ia ceva până te prinzi exact cum se face, dar odată ce-ți iese, îți poți impresiona toți prietenii cu ce poți să faci fără să te ajute nimeni și fără oglindă. În plus, așa obții look-ul clasic de balerină hotărâtă să încerce și altceva în afară de eternul coc.

Sfert de coadă

sfert de coada

Dă-ți aproape tot părul pe o parte, pieptănându-l bine (poate apelezi și la un gel de fixare, pentru un wet look extrem), iar din sfertul rămas fă o coadă împletită. Strânge tot părul la ceafă și aplică un spray de strălucire și ”cumințire” a firelor rebele. Elegant și minimalist.

Undercut împletit

undercut impletit

Vrei să-ți prinzi părul într-un coc în creștetul capului? Surprinde pe toată lumea împletind în mai multe cozi subțiri părul de la ceafă, înainte de a prinde restul în coc. Casual, dar creativ.

FOTO: Imaxtree

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here